Intră acum și în grupul de
Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur si subprefectul de Suceava, Orest Onofrei, au spus miercuri, într-o conferinta de presa comuna, ca în localitatile judetului afectate de inundatii, situatia privind alocarea fondurilor de reconstructie este „confuza” si au atras atentia asupra faptului ca primarii trebuie sa fie foarte atenti la respectarea prevederilor legale în ce priveste cheltuirea fondurilor alocate de Guvern.
Gheorghe Flutur a aratat ca datorita „confuziilor din teritoriu”, primarii nu mai stiu carei autoritati sa se adreseze. Acesta si-a exprimat îngrijorarea ca exista riscul ca lucrarile de reconstructie sa fie amânate din aceasta cauza, si considera ca întreaga situatie a fost determinata de parlamentari liberali suceveni care au încercat sa se foloseasca în scop electoral de aceasta actiune a Guvernului.
Presedintele Consiliului Judetean Suceava a explicat ca potrivit Hotarârii de Guvern, fondurile pentru refacerea infrastructurii vor fi dirijate pentru refacerea unor obiective afectate în baza deciziei CJ Suceava, cu avizul Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Acesta a aratat ca, în acest sens, a solicitat prefectului de Suceava, Alexandru Baisanu, sa convoace Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta la sfârsitul acestei saptamâni pentru a stabili prioritatile de reconstructie din judet, urmând ca luni, în cadrul unei sedinte extraordinare, CJ Suceava sa aprobe modul de alocare a banilor. „Daca va fi cazul, vom împarti banii de fata cu DNA”, a afirmat presedintele CJ Suceava.
Gheorghe Flutur a precizat ca pentru refacerea infrastructurii judetene propune alocarea unei sume de 18 milioane de lei si tot aceeasi suma, pentru refacerea infrastructurii comunale. „Noi am solicitat 170 de milioane de lei pentru lucrarile de refacere a infrastructurii, iar prima transa alocata de Guvern a fost de 36 de milioane de lei”, a spus seful executivului judetean sucevean, care a subliniat ca fondurile au fost alocate cu „mare întârziere”.
La rândul sau, subprefectul de Suceava, Orest Onofrei, desemnat sa coordoneze activitatea de reconstructie, a declarat ca situatia în localitati este „confuza si periculoasa”, aratând ca înainte ca Guvernul sa aloce fonduri pentru refacerea infrastructurii, unele primarii au angajat constructori care au executat lucrari, în afara cadrului legal. „Avertizez Consiliul Judetean si Primariile ca s-au facut lucrari fara respectarea legii. Unii primari au fost împinsi aproape de DNA”, a spus subprefectul Onofrei, adaugând ca, din informatiile pe care le are, au fost contractate lucrari pentru diverse obiective în valoare de 50 de milioane de lei. Acesta a mentionat ca o parte din lucrarile contractate de primarii nu se regasesc pe lista stabilita de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta cu obiectivele ce trebuie refacute. Orest Onofrei a cerut primarilor sa respecte legea si a subliniat ca lucrarile ce urmeaza sa fie finantate din fondurile alocate de Guvern vor fi stabilite în Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta.
Intră acum și în grupul de